JRT made in Romania

Un pisic inca mai cauta casa! Are cinci luni, a schimbat din dintisori si are toate vaccinurile. Stie sa faca multe lucruri: sa manance tot, fara sa faca mofturi,sa se uite la televizor, sa se joace, sa fie foarte foarte foarte curatel, sa se joace, sa vaneze, sa se catere… Ar fi perfect la curte dar ne multumim si cu un apartament. Jimmy Choo nu este pretentios, este foarte curajos si mamos, se multumeste cu putin si nu are frica de nimic.

Nu il ia nimeni acasa, macar de dragul ochilor lui frumosi?

Iata-l si la munte… vanator de muste, in lipsa de alte prazi mai consistente…

Image editor: Christiana, best friend of Humphrey, Bucharest

Actorul seriei britanice “Doctor Martin” prezintă câţiva JRT care fac ceea ce ştiu mai bine: vânează şobolani! (în engleză: ratting).

Iată că se poate, cu puţină voinţă!

Dacă, din diferite motive, nu avem acces la un parcurs de agility, asta nu înseamnă că nu putem petrece momente deosebite cu Jack-ul nostru în propria curte! Aşteptăm provincia pentru alte reţete în domeniul “Cum să oboseşti un JRT”

deşi am tot respectul pentru performanţa bietei căţeluşe, îi doresc cu căldură stăpânei să facă hernia pe care i-o pregăteşte cu atâta drag animalului!

JRT NU este o rasă de halterofili, NU a fost creat pentru a participa la IRONDOG sau alte showuri de moloşi! cei care nu au înţeles aşa ceva merită să li se confişte animalul şi să  li se interzică deţinerea de animale pe o perioada nelimitată, aşa cum stipulează legislaţia în vigoare!!

Bella şi Mira sunt aproape prietene. Se joacă, mănâncă, dorm împreună. Toate ca toate până la iubire. Sau cum spunem noi, până la “băgat în seamă”… Acolo e bătaie pentru o mângâiere în plus, nu că mângâierile ar fi distribuite cu parcimonie… dar din principiu. Din principiu Bella preferă căile ocolite ale diplomaţiei pentru a obţine ce vrea, pe când Mira dă de-a dreptul.

Bella a intrat în viaţa noastră dintr-o întâmplare. Fiind pentru scurtă vreme la Iaşi pentru examene, prietena mea bună îşi vizita părinţii în aceeaşi perioadă. Era o zi de vară caldă. Plouase cu găleata toată după-amiaza. Alex mă sună plângând că a găsit o căţeluşă care pare să fie de rasă. Se aciuase la uşa părinţilor ei, care nu suportă animale în casă. I s-a dat cu şutul, nu a primit nici măcar o lingură de apă sau mâncare, dar nu a plecat de acolo, ci a stat dând din coadă mereu. Era foarte bolnavă şi avea o rană la cap. Alex nu ştie ce să facă cu ea, dar ştie că la mine găseşte răspuns. Ne dăm întâlnire şi mi-o aduce: o zgâtie de căţel, teckel maro, de cca şase luni, cu o rană urâtă la cap, deshidratată cumplit şi descărnată. are convulsii şi respiră ygomotos. E murdară, miroase urât, dar Alex o strânge în braţe cu disperare şi cu milă… şi cu un pic de vinovăţie… pentru părinţii ei.

Am adus-o la mătuşa mea, am spălat-o. A doua zi trebuia să plec la părinţii mei acasă. Teckelul alor mei, Ţic, murise cam cu un an înainte. Nu ştiam dacă acel căţel care nu se putea ţine pe picioare, ci se târa în spasme, avea să trăiască. nu ştiam dacă simptomele erau datorate unui accident de maşină nici dacă, în eventualitatea supravieţuirii ei, vor dispărea în timp. Dar am vrut să o încurajez, aşa că i-am spus “frumoasa mea, Bella”. Am dormit pe jos cu ea în noaptea aceea. Toată casa mirosea greu, nu ieşise toata mizeria din ea la o singură baie. A adormit în braţele mele relaxată, atât cât a putut ea, căci spasmele îi scuturau corpuşorul de parcă avea să îşi dea sufletul. la un moment dat, s-a trezit, s-a lăsat să cadă pe întuneric din braţele mele şi s-a târât la vasul cu apă din care a băut câteva guri înnecându-se. Nu se putea nici ţine pe picioarele scurte, nici nu putea controla spasmele şi cădea cu botul în apă… s-a întors ca şi cum nimic nu ar fi fost în braţele mele şi a adormit. Mi-am spus atunci că e un căţel care a mai stat în casă, a mai dormit în braţe…

La 5 m-am urcat în trenul de Bacău. Un drum de 2 ore. am ajuns la mama şi am lăsat-o jos pe preşul din faţa uşii. Am bătut. Mama mi-a deschis şi m-a luat în braţe. Îi spun: “ai grijă să nu închizi uşa că dai peste cadou”. Mama o vede pe Bella şi o ia în braţe şi o strânge plângând de parcă era fiica ei rătăcitoare regăsită…

Bella a mâncat, a băut, a fost dusă în braţe la veterinar pentru consult vreme de 4 zile. Nu putea să meargă fără să obosească mai mult de un metru sau doi. Veterinarul nu a spus ce are, dar ne-a trezit bănuielile când nu a lăsat să intre un copil cu un căţel în timpul tratamentului Bellei. Bella avusese jigodie. Nu ştim dacă a fugit de acasă şi a făcut boala pe stradă, dacă o lovise şi o maşină… tot ce se poate.

Mama a tratat-o în fiecare zi cu unt, timp de o lună. A luat vitamine şi Ginko biloba cu miere. A făcut injecţii fără să se plângă vreodată. Şi şi-a revenit. Acum, Bella e un căţel dolofan, care aleargă de nu se poate ţine după ea nimeni. Bella se plimbă cu Mira şi cu părinţii mei în pădure, face gropi, vânează toate cârtiţele, se joacă, latră, se alintă.

Bella face pozne şi după aceea stă la certat legănând din cap cu ticul ei, dar dă din coadă încet, ca şi cum ar spune: “Ceartă-mă, că ştiu că ţi-e milă şi nu mă cerţi tare”… şi ce poţi să îi faci. Singura care nu se lasă impresionată de Bella este Mira. Ea o tratează ca pe un alt câine, un câţine perfect normal. Acest lucru i-a făcut mult bine Bellei. Altfel devenea prea alintată, permiţându-i-se toate…

Bella “a avut zile”. Bella mai are spasme, care îi vor scurta, probabil viaţa, dar Bella este fericită şi face nişte oameni fericiţi. Bella e miracolul nostru…

Unii spun că semănăm ca două picături de apă, la caracter cel puţin… deci cine o va cunoaşte pe Mira, va avea o idee despre ce spun acei unii că sunt…

Mira este un Jack Russell de aproape patru ani, este frumoasă şi un pic prea nervoasă, mă iubeşte mult şi se temea de bărbaţi când era mică. Hmmmm, până aici nici o asemănare cu subsemnata…

Mira este protectoare, un pic geloasă pe lucrurile ei, mai ales dacă sunt ale mele (pe care le păzeşte vajnic în faţa tuturor, chiar a mamei mele) şi când e tristă îşi ia păturica şi se duce şi se ascunde în baie pe întuneric… Ce, dacă suntem triste trebuie să stăm inconfortabil pe gresia rece?!

Mira TREBUIE să fie şefa, imediat după mine, dar marea ei iubire şi devoţiune îl include pe soţul meu, singurul care a făcut-o să nu se mai teamă de oameni. El, între toţi oamenii din lume, are un loc foarte special în inima ei şi e singurul de care ascultă cu sfinţenie (ceea ce eu nu prea fac…).

Mira bebe la 7 luni

Mira este un căţel bun, atent la nevoile noastre, cu care ne jucăm întotdeauna cu plăcere, curajos şi loial, plin de viaţă şi de poftă de plimbare. Mira este un JRT.

Bine aţi venit!

Acesta este un blog dedicat rasei Jack Russell Terrier şi amatorilor de JRT din Romania.

Aici veţi putea găsi descrierea rasei conform ultimelor modificări ale Asociaţiei Chinologice Internaţionale (categoria Rasa Jack Russell Terrier) , sfaturi pentru noii (şi mai vechii) veniţi în rândurile posesorilor de Jack Russell şi poveştile lor, mai mult sau mai puţin amuzante, mai mult sau mai puţin înduioşătoare.

Vom da şi o lista de JRT celebri, de la noi şi de peste hotare precum şi o listă cu locurile de plimbat căţeii în oraşele mari din România, restaurantele şi hotelurile care primesc animale şi alte hinturi de acelaşi fel. Vă aşteptăm cu comentarii, sugestii, articole şi multe, multe fotografii!

P.S. Schimb de banere şi linkuri recomandat