JRT made in Romania

Bella şi Mira sunt aproape prietene. Se joacă, mănâncă, dorm împreună. Toate ca toate până la iubire. Sau cum spunem noi, până la “băgat în seamă”… Acolo e bătaie pentru o mângâiere în plus, nu că mângâierile ar fi distribuite cu parcimonie… dar din principiu. Din principiu Bella preferă căile ocolite ale diplomaţiei pentru a obţine ce vrea, pe când Mira dă de-a dreptul.

Bella a intrat în viaţa noastră dintr-o întâmplare. Fiind pentru scurtă vreme la Iaşi pentru examene, prietena mea bună îşi vizita părinţii în aceeaşi perioadă. Era o zi de vară caldă. Plouase cu găleata toată după-amiaza. Alex mă sună plângând că a găsit o căţeluşă care pare să fie de rasă. Se aciuase la uşa părinţilor ei, care nu suportă animale în casă. I s-a dat cu şutul, nu a primit nici măcar o lingură de apă sau mâncare, dar nu a plecat de acolo, ci a stat dând din coadă mereu. Era foarte bolnavă şi avea o rană la cap. Alex nu ştie ce să facă cu ea, dar ştie că la mine găseşte răspuns. Ne dăm întâlnire şi mi-o aduce: o zgâtie de căţel, teckel maro, de cca şase luni, cu o rană urâtă la cap, deshidratată cumplit şi descărnată. are convulsii şi respiră ygomotos. E murdară, miroase urât, dar Alex o strânge în braţe cu disperare şi cu milă… şi cu un pic de vinovăţie… pentru părinţii ei.

Am adus-o la mătuşa mea, am spălat-o. A doua zi trebuia să plec la părinţii mei acasă. Teckelul alor mei, Ţic, murise cam cu un an înainte. Nu ştiam dacă acel căţel care nu se putea ţine pe picioare, ci se târa în spasme, avea să trăiască. nu ştiam dacă simptomele erau datorate unui accident de maşină nici dacă, în eventualitatea supravieţuirii ei, vor dispărea în timp. Dar am vrut să o încurajez, aşa că i-am spus “frumoasa mea, Bella”. Am dormit pe jos cu ea în noaptea aceea. Toată casa mirosea greu, nu ieşise toata mizeria din ea la o singură baie. A adormit în braţele mele relaxată, atât cât a putut ea, căci spasmele îi scuturau corpuşorul de parcă avea să îşi dea sufletul. la un moment dat, s-a trezit, s-a lăsat să cadă pe întuneric din braţele mele şi s-a târât la vasul cu apă din care a băut câteva guri înnecându-se. Nu se putea nici ţine pe picioarele scurte, nici nu putea controla spasmele şi cădea cu botul în apă… s-a întors ca şi cum nimic nu ar fi fost în braţele mele şi a adormit. Mi-am spus atunci că e un căţel care a mai stat în casă, a mai dormit în braţe…

La 5 m-am urcat în trenul de Bacău. Un drum de 2 ore. am ajuns la mama şi am lăsat-o jos pe preşul din faţa uşii. Am bătut. Mama mi-a deschis şi m-a luat în braţe. Îi spun: “ai grijă să nu închizi uşa că dai peste cadou”. Mama o vede pe Bella şi o ia în braţe şi o strânge plângând de parcă era fiica ei rătăcitoare regăsită…

Bella a mâncat, a băut, a fost dusă în braţe la veterinar pentru consult vreme de 4 zile. Nu putea să meargă fără să obosească mai mult de un metru sau doi. Veterinarul nu a spus ce are, dar ne-a trezit bănuielile când nu a lăsat să intre un copil cu un căţel în timpul tratamentului Bellei. Bella avusese jigodie. Nu ştim dacă a fugit de acasă şi a făcut boala pe stradă, dacă o lovise şi o maşină… tot ce se poate.

Mama a tratat-o în fiecare zi cu unt, timp de o lună. A luat vitamine şi Ginko biloba cu miere. A făcut injecţii fără să se plângă vreodată. Şi şi-a revenit. Acum, Bella e un căţel dolofan, care aleargă de nu se poate ţine după ea nimeni. Bella se plimbă cu Mira şi cu părinţii mei în pădure, face gropi, vânează toate cârtiţele, se joacă, latră, se alintă.

Bella face pozne şi după aceea stă la certat legănând din cap cu ticul ei, dar dă din coadă încet, ca şi cum ar spune: “Ceartă-mă, că ştiu că ţi-e milă şi nu mă cerţi tare”… şi ce poţi să îi faci. Singura care nu se lasă impresionată de Bella este Mira. Ea o tratează ca pe un alt câine, un câţine perfect normal. Acest lucru i-a făcut mult bine Bellei. Altfel devenea prea alintată, permiţându-i-se toate…

Bella “a avut zile”. Bella mai are spasme, care îi vor scurta, probabil viaţa, dar Bella este fericită şi face nişte oameni fericiţi. Bella e miracolul nostru…